În anul 1970, arhiepiscopul catolic francez Marcel Lefebre înfiinţa organizaţia catolică tradiţionalistă Fraternitas Sacerdotalis Sancti Pii X sau Societatea Sfântului Pius al X-lea (SSPX), formată din câteva sute de preoţi catolici, precum şi din mireni catolici. Relaţiile dintre SSPX şi Vatican s-au deteriorat în momentul în care arhiepiscopul Lefebre a consacrat patru episcopi, fără aprobarea Papei. Arhiepiscopul Lefebre şi episcopii consacraţi de acesta au fost excomunicaţi de Papă. Excomunicarea liderilor şi atitudinea deosebit de critică a SSPX faţă de hotărârile Conciliului Vatican II au afectat negocierile cu Vaticanul şi încercările de reconciliere. În ianuarie 2009, Papa Benedict al XVI-lea a ridicat pedeapsa excomunicării arhiepiscopului Lefebre şi a episcopilor SSPX, în dorinţa de a relansa negocierile cu organizaţia tradiţionalistă.
Aşa cum informează Catholica.ro, Vaticanul intenţionează să subordoneze Comisia Ecclesia Dei, care a purtat până în prezent negocierile cu SSPX, Congregaţiei pentru Credinţă, unul dintre monseniorii Congregaţiei devenind şeful Comisiei. Vaticanul consideră că SSPX îi lipseşte încă un statut canonic corespunzător pentru a-şi exercita în legitimitate slujirea, statut care, conform unei scrisori trimisă în martie de Papă tuturor Episcopilor, îi va fi acordat doar când va accepta autoritatea Conciliului Vatican II, precum şi învăţăturile magisteriale ale Papilor post-Conciliu.
SSPX este în prezent, cea mai puternică organizaţie catolică tradiţionalistă, cu aproximativ 500 de preoţi prezenţi în 31 de ţări şi activi în alte 32, coordonând 725 de centre liturgice, şase seminarii teologice, 88 de şcoli teologice şi două institute universitare. SSPX a apărut ca o reacţie a mediilor tradiţionaliste catolice împotriva hotărârilor adoptate de Conciliul Vatican II considerate a fi o îndepărtare de la tradiţia creştină catolică.
Papa Benedict al XVI-lea acţionează cu diplomaţie în relaţia cu SSPX, fiind conştient de influenţa şi puterea acestei organizaţii, dar şi de riscurile pe care le incumbă un eventual eşec. Totuşi, anunţul că negocierile cu SSPX vor fi coordonate în viitorul apropiat de Congregaţia pentru Credinţă şi mai ales precizarea că SSPX trebuie să-şi asume respectarea şi aplicarea hotărârilor Conciliului Vatican II, reprezintă un semnal că Vaticanul nu este dispus să mai accepte compromisuri în relaţia cu SSPX, aşa cum a fost recenta ridicare a excomunicării liderilor organizaţiei catolice tradiţionaliste.
Biserica Catolică, o biserică afectată în ultimii ani atât de grave căderi de la morala creştină, precum scandalurile de pedofilie în care au fost implicaţi numeroşi preoţi catolici, în special din Statele Unite ale Americii, cât şi de diminuarea rolului său tradiţional de apărător al spiritualităţii creştine în spaţiul civilizaţiei occidentale, încearcă să-şi refacă unitatea structurală şi liturgică, mizând pe un presupus potenţial teologic, dogmatic şi organizatoric oferit de Conciliul Vatican II. Revenirea SSPX la o completă subordonare canonică faţă de Vatican ar reprezenta nu doar o victorie personală a actualului Papă, cât mai ales probarea în practică a capacităţii liniilor directoare stabilite de Conciliul Vatican II de a păstra unitatea şi viabilitatea organismului Bisericii Catolice. Rămâne de văzut dacă în dificila şi delicata relaţie cu SSPX, Vaticanul va alege să aplice aceste linii directoare prin metodele persuasiunii diplomatice, aşa cum ne-ar determina să credem recenta ridicare a excomunicării liderilor SSPX sau prin utilizarea instrumentului excomunicării.
Pentru mai multe informaţii referitoare la SSPX vizitaţi următoarele situri: